Klaus Iohannis a semnat noi decrete pentru legi importante în România

63

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 20 decembrie a.c., următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice;
  • Decret privind promulgarea Legii pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin deciziile 2012/1 şi 2012/2 cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 30 aprilie – 4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, şi pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin deciziile 2012/5 şi 2012/6 cu ocazia celei de-a treizeci şi una reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 11-13 decembrie 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la metalele grele, adoptat la Aarhus la 24 iunie 1998;
  • Decret pentru promulgarea Legii privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi din distribuţia acesteia de la terminale la staţiile de distribuţie a benzinei precum şi în timpul alimentării autovehiculelor la staţiile de benzină;
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice;
  • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 28 din Legea tinerilor nr. 350/2006.