Și băut, și fără permis. În cât timp se elimină alcoolul

244

S-a suit la volan deși nu avea permis, dar și după ce consumase alcool. Polițiștii l0au depistat pe raza comunei Cârlogani.

Un bărbat din comuna Șușani, județul Vâlcea, a fost depistat în trafic de către polițișltii olteni, pe raza comunei Cârlogani, sâmbătă, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere. Șoferul în vârstă de 36 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95ml/l alcool pur  în aerul expirat. Totodată, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Potrivit specialiștilor, înainte de a se urca la volan, șoferii trebuie să țină cont, dacă au consumat alcool, de trecerea unei anumite perioade de timp. Astfel, alcoolemia se elimină în cazul unei persoane de 70 de kilograme, dacă a consumat:

– 100 ml votcă – 0,45 grame alcool pur la mie, care se elimină în 3 ore;

– 100 ml palincă – 0,64 grame alcool pur la mie, care se elimină în 4 ore şi 10 minute;

– 100 ml lichior de 30 grade – 0,34 grame alcool pur la mie, care se elimină în 3 ore şi 10 minute;

– o bere de 500 ml – 0,20 grame alcool pur la mie, care se elimină în maxim 2 ore;

– 1 litru de vin – între 1,02 şi 1,37 grame alcool pur la mie, în funcţie de tăria vinului, care se elimină între 7 ore şi 9 ore.

Dacă s-a băut pe nemâncate, la aceste intervale de timp trebuie să se adauge 30 de minute, iar dacă s-a mâncat înainte- 2 ore.