Dosar penal pentru deținere de petarde. 9 kg găsite la percheziții

185

Un tânăr din Vișina este cercetat pentru operațiuni cu articole pirotehnice fără drept. El s-a trezit acasă cu mascații, care au găsit 9 kg de articole pirotehnice.

Nu oricine și nu oricum poate comercializa, deține sau utiliza articole pirotehnice în această perioadă, chiar dacă petardele și artificiile sunt la mare căutare pe timpul Sărbătorilor de Iarnă. Iar polițiștii olteni sunt cu ochii pe cei care încalcă legea, până pe 5 ianuarie desfășurând o campanie pe raza județului. Cei prinși efectuând operațiuni cu articole pirotehnice riscă nu numai amenzi, ci chiar închisoarea.

În aceste zile, un tânăr a fost prins deținând sute de articole pirotehnice. “La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Vișina, județul Olt, bănuit de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept. În urma percheziției, polițiștii au depistat un număr de 511 bucăți articole cu conținut pirotehnic, de diferite mărci și dimensiuni, în greutate de aproximativ 9 kg. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.”, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Tânărul s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Polițiștii avertizează că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului. Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Pe aceeași temă:

Polițiștii au demarat acțiunea „FOC DE ARTIFICII”. Cei prinși încălcând legea riscă ÎNCHISOARE de la 3 luni la 1 an