Mulțumesc, Majestate! Drum bun printre stele!

83

Regele nu mai este acolo unde-l știam, în locuința sa modestă din Eveția. Acum nu ne mai veghează ca un muritor de rând, ci ca un sfânt, din înaltul cerului. Astăzi, după mai bine de o jumătate de secol, în care a fost silit să stea departe de popor, ne-a făcut o promisiune solemnă: rămâne definitiv acasă. Astăzi, a primit răsplata pe care o merită cei ce știu să iubească necondiționat: o mare de oameni i-au fost alături pe ultimul drum pământesc. Ei i-au pus pe cap cea mai de preț coroană: cea a dragostei poporului pe care l-a iubit.

A fost crescut să fie rege și a trăit ca un om obișnuit, după cum singur mărturisea. A impresionat prin bunătate și simplitate în același timp. Nu a fost iubit și apreciar doar de susținătorii monarhiei ci și de cei care au avut onoarea să-i fie, la un moment dat, în preajmă. A fost și cazul meu, un biet ziarist de provincie. Am fost în preajma Majestății Sale pentru câteva zeci de minute, în 1997, când, alături de Regina Ana, a făcut singura vizită în județul Olt, de la revenirea acasă. În drumul său spre Craiova, Regele Mihai s-a oprit la Caracal. S-a întâlnit atunci, în primăria condusă de ,,comunistul Gheorghe Anghel,,  cu câțiva regaliști, reprezentanți ai administrației locale și ,,vreo mână de străini,,. Am avut onoarea să discut, atunci, cu Majestatea Sa mai puțin de 3-4 minute despre o donație a Casei Regale pentru Colegiul Național ,,Ioniță Asan,,, care nu putea fi revendicată de conducerea unității de învățămâmânt. Motivul? În arhive nu se găsea actul prin care colegiul înființat prin decret regal primea ca donație peste 30 de hectare de teren. A fost o discuție în care abia de mai clipeam, copleșită de emoția unei întâlniri despre care mi se spusese că va fi istorică. Anii au trecut și viața nu mi-a mai oferit niciodată prilejul să fiu în prejma Regelui Mihai, confirmând spusele de atunci ale unui regalist adevărat (n.r. fostul avocat Nicolae Dulama).

Discuția înregistrată pe banda unui reportofon nu mai este, o parte dintre participanți au plecat să-i pregătească primirea regelui printre stele, eu am rămas, însă, cu amintirea acelei întâlniri și cu imaginea regelui în minte și în suflet. M-am întrebat, mulți ani, cum de a reușit să mă impresioneze atât de mult un om ce părea a fi mai degrabă un bunic desprins din poveste decât un rege, un om despre care aflasem în școală altceva decât dedusesem din poveștile bunicului matern, fost membru al gărzii regale. Nici acum nu sunt foarte sigură ce mă fascina mai tare la Majesta Sa. Nu știu dacă era vorba bândețea din voce, sobrietatea, bucuria cu care vorbea despre români sau puterea cu care luptase să nu-și uite poporul.

Regele a murit și poporul l-a așteptat acasă câteva zile. Unii conducători s-au trezit și ei la realitate spunând cuvinte frumoase despre Majestatea Sa. Asemeni lor, azi, am conștientizat și eu cu adevărat cât am pierdut ca om și țară. M-a cuprins regretul, revolta și teama. Regret, republicană fiind, că după 1990 nu s-a revenit la monarhie. Poate că ar fi învățat ceva și politicienii noștri din ce înseamnă dragostea și devotamentul față de țară. Mă revoltă declarațiile sforăitoare ale actualilor politicieni despre cât se zbat ei pentru binele poporului și țării, în contextul în care nimic bun nu se întâmplă pentru norod ci doar pentru ei. Și, îmi este teamă că mi-am pierdut speranța că lucrurile se vor schimba în bine sau că vom deveni o țară normală. O țară în care copiii noștri nu vor mai fi martorii unor nedreptăți strigătoare la cer, în care să fie, la rândul lor, întrebați la ce le mai folosește școală, de ce stau oameni nevinovaț în închisori și de ce umblă nestingheriți nebunii pe stradă fără a putea da un răspuns concret. Mă rog ca acest lucru să fie doar un sentiment și nu o realitate.

Am stat mult și m-am gândit dacă să-mi reamintesc public despre întâlnirea istorică de acum două decenii. Mult timp m-am abținut să scriu despre acele clipe, despre sentimentele trăite atunci, considerând totul ca pe un premiu pe care viața mi l-a oferit, ca să-mi bucure sufletul. Azi, am decis să scriu aceste rânduri ca un îndemn la meditație, pentru acei republicani ca mine, care nu au avut onoareasă-lcunoască pe Regele Mihai. Cred că a venit timpul să reconsiderăm istoria, să ne întrebăm cum ar fi arătat România monarhică, cum s-ar fi comportat politicienii sub ,,comanda,, Majestății Sale și nu a lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, și dacă nu cumva ne-am pierdut ca nație, prin plecarea regelui, acel far călăuzitor…

Mulțumesc, Majestate, pentru onoarea de a vă fi întâlnit!

Mulțumesc, Majestate, pentru că ați reușit să treziți în noi, supușii tăi răzvrătiți, sentimente de care până acum nu știam că suntem capabili!

Drum bun printre stele, Majestate!