CUTREMURĂTOR! VIDEO 18+ / Au apărut imaginile în care criminala de la metrou împinge victima pe șine

432

Au apărut primele imagini ale crimei de la metrou! Femeia suspectată că a împins două tinere în faţa unor garnituri de metrou, una dintre acestea decedând, este cercetată pentru omor şi tentativă de omor, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Ea va fi prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Magdalena Şerban este cercetată pentru infracţiunile de omor calificat şi tentativă de omor.

”Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că, la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai intra în staţie. La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, anunţă procurorii.

În cursul zilei de miecuri, suspecta va fi prezentată magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, iar cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul D.G.P.M.B.

Magdalena Şerban este din Craiova şi, potrivit unor surse judiciare, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise.