Brățara dacică descoperită la Optași Măgura obiectul unor investigații de natură juridică, dar și arheologică

88

Brățara dacică de aur care a fost descoperită la Optași Măgura constituie în prezent obiectul unor investigații atât de natură juridică, cât și de natură arheologică, științifică.

Brățara dacică, este din aur de 24 karate, de peste 100 grame și care se presupune că ar avea 2.000 de ani, valoarea nefiind încă stabilită a fost descoperită de Florin Stănciucu.

În cadrul conferinței de presă ce a avut loc la Muzeul Național de Istorie a României, directorul Ernest Oberlander-Târnoveanu a declarat că:“Este o brățară dacică de aur, descoperită la Optași Măgura, în județul Olt, care în prezent constituie obiectul unor investigații atât de natură juridică, cât și de natură arheologică științifică. Este o brățară de aur, databilă la mijlocul secolului I î. Hr., decorată cu un cap de dragon înaripat după modelul brățărilor deja cunoscute de la Sarmisegetuza, dar nu are decât două spirale și nu se termină în mod simetric la cealaltă extremitate tot cu un cap de dragon. Este o brățară simplă, realizată prin tehnica baterii, dintr-un lingou. Este al doilea obiect de aur cunoscut în Muntenia din civilizația dacică și are calitatea de a fi și cel mai greu obiect de aur dacic cunoscut până în prezent la sud și la est de Carpați”.

Acesta a subliniat faptul că, din păcate, brățara a fost tăiată cu o daltă sau cu o pilă. Obiectul de aur se află la Muzeul Național de Istorie, unde va rămâne cel puțin până când se vom termina investigațiile.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr a menționat că în cazul acestui obiect de patrimoniu s-a deschis o anchetă.

Pe același subiect autoritățile culturale din Olt vor susține o conferință de presă, în care vor prezenta amănunte interesante despre traseul brățării dacice.