Indemnizaţia pentru artişti este plafonată, de la 1 ianuarie, dată la care salariul minim va fi majorat, la 3.800 de lei. Din Olt, niciun artist pensionat nu primeşte nici jumătate.
Noul an aduce un salariu minim majorat la 1.900 de lei, însă nu aduce şi indemnizaţii mai mari pentru artiştii pensionaţi. Potrivit legii, indemnizaţia lunară (Legea nr.8/2006) atribuită pensionarii sistemului public de pensii membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii minime brute pe ţară, garantate în plată. Facem precizarea că această indemnizație se primește pe lângă pensia de stat.
Casa Judeţeană de Pensii Olt face precizarea, printr-un comunicat de presă, că „indemnizaţia acordată în temeiul Legii nr. 8/2006, republicată, nu poate depăşi suma de 3.800 de lei începând cu 1 ianuarie 2018″.
„Indemnizaţia acordată celor care au făcut parte din tarafuri sau ansambluri de muzică sau dans este plafonată la 3.800 de lei. Nu este şi cazul Oltului, la noi nu ştiu să avem persoane care ating suma aceasta. În judeţul Olt avem în plată 538 de beneficiari ai Legii 8/2006. Cea mai mare indemnizaţie este de 1.500 de lei”, ne-a declarat Constanţa Gheorghe, purtătorul de cuvânt al CJP Olt.