COD ROŞU Microbuz cu 20 de persoane s-a răsturnat, victime multiple

180

Un microbuz care făcea curse regulate pe relaţia Praga-Orhei (Republica Moldova) în care se aflau 19 pasageri s-a răsturnat, după ce a derapat şi şoferul a pierdut controlul volanului. Accidentul s-a petrecut între Borsec şi Tulgheş, în judeţul Harghita.

La faţa locului au intervenit 9 echipaje medicale  pentru a acorda primul ajutor victimelor. După o primă evaluare, doi pasageri sunt morţi iar 11  prezintau diverse traumatisme. Pentru a se interveni cât mai urgent şi a se acorda ajutor victimelor în cel mai scurt timp a fost declarat Cod Roşu de intervenţie, air la spitalul din Miercurea Ciuc a fost activat Planul Alb.

„Este vorba despre un microbuz care se constituie ca şi cursă regulată pe relaţia Praga-Orhei (Republica Moldova). Vorbim despre şofer şi 19 pasageri. Două persoane decedate, sunt date aproximative, ambii cu vârsta de aproximativ 30 ani, sunt din Republica Moldova. (…) Din primele informaţii vorbim de neadaptarea vitezei la condiţiile meteo şi de drum, în zonă ningea, iar accidentul s-a produs pe un sector de drum în curbă”, a precizat Gheorghe Filip, purtător de cuvânt IPJ Harghita.

„În urma accidentului, două persoane şi-au pierdut viaţa – o femeie şi un bărbat. 11 persoane prezintă traumatisme şi alte şapte sunt în curs de evaluare“, a precizat purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotaru.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că intervenţia salvatorilor la faţa locului a fost una dificilă din cauza ninsorii abundente. În plus, zona în care s-a produs accidentul se află la o distanţă mare de oraşele mari, uîn care se află spitalele la care au fost transportate victimele.