Copil, accident grav la grădiniță. Avocatul Poporului s-a autosesizat

227

Avocatul Poporului a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt să ia măsuri pentru securizarea tuturor unităţilor de învăţământ, după ce o fetiţă a căzut de la primul etaj al unei grădinițe.

Un incident din primăvară, care a avut loc la Grădiniţa cu program prelungit nr.2, a ajuns în atenţia Avocatului Poporului. După ce o fetiţă a căzut de la etajul I al clădirii în care funcţiona grădiniţa, acesta a cerut IŞJ Olt să ia măsuri pentru a se evita, pe viitor, astfel de incidente.

La solicitarea Avocatului Poporului către Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt s-au demarat procedurile disciplinare, iar unitatea de învăţământ a luat măsura securizării ferestrei de la care a căzut copilul.

Consiliul de administraţie al Grădiniţei cu Program Prelungit nr.2 a hotărât constituirea comisiei de cercetare preliminară a faptelor cu caracter disciplinar şi educatoarea grupei frecventată de fata care a căzut de la fereastră a fost sancţionată cu avertisment, iar îngrijitoarea a fost sancţionată tot cu avertisment şi a fost încadrată pe un alt post, în care nu mai interacţionează cu copii.

,,Grupele de grădiniţă au fost mutate în altă locaţie deoarece s-a constatat că locaţia în care grupele cu program normal îşi desfăşurau activitatea instructiv-educativă nu prezintă securitate. Totodată, au fost demarate lucrări pentru aducerea locaţiei respective la standardele conforme. 
O altă măsură luată după incidentul menţionat este dotarea clădirii grădiniţei cu pază exterioară şi interfon,, relatează Agerpres.

Caz revoltător la grădiniță. O fetiță de cinci ani a căzut de la etaj