CJ Olt va oferi de sărbători cadouri în valoare de 150.000 lei

147

Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe ordinare de săptămâna trecută, un proiect de hotărâre ce prevede achiziţionare a 4000 de cadouri pentru colindători şi persoanele instituţionalizate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Suma necesară achiziţionării acestora se ridică la 150.000 lei.

„Consiliul Judeţean Olt a făcut o tradiţie ca, la final de an, să achiziţioneze cadouri de Sărbători, cu dulciuri, pentru copiii şi bătrânii din centrele din subordinea Direcţiei Generale de Protecţie, şi, de asemenea, pentru colindătorii care vin la noi. Aceştia din urmă trebuie să depună cerere la registratura instituţiei”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt.
Achiţionarea cadourilor va avea loc în perioada imediat următoare.
Suma alocată în acest an pentru cadourile oferite de administraţia judeţeană este aceeaşi cu cea alocată anul trecut.