Vicepremierul Paul Stănescu: „În 2018, România va fi într-un boom economic”

204

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, a declarat astăzi, la Bistrița, că în 2018 investiţiile vor reprezenta 4,2% din PIB. Acest lucru înseamnă că, a lăsat să se înţeleagă vicepremierul, România va avea parte de „un boom economic”.

“Vă dau o veste bună: în bugetul de anul viitor, din ultimele discuţii pe care le-am avut, investiţiile reprezintă 4,2% din PIB, deci o sumă foarte importantă. Anul acestea, trebuie să recunoaştem, a fost puţin mai greu, pentru că, într-adevăr, odată cu Legea salarizării, s-au mărit salariile şi este o sumă importantă, dar eu am convingerea că în 2018 România va fi într-un boom economic. Sunt convins de lucrul acesta şi toate datele ne confirmă acest lucru”, a spus vicepremierul Paul Stănescu.

Demnitarul şi-a exprimat speranţa că lucrurile vor evolua într-o direcţie bună şi în privinţa absorţiei fondurilor europene.

“La nivel practic, când vorbim de fondurile publice, ştim exact ce avem de făcut. Când vorbim de fondurile europene, sigur că ne mişcăm mai greu după un an – şi trebuie să spunem clar lucrul acesta – când am găsit toate autorităţile de management nefuncţionale, am reuşit foarte repede ca în acest an să fie toate funcţionale, deci banii europeni se pot accesa pe toate axele şi acesta este un lucru îmbucurător şi ne face să credem că la anul vom accesa fonduri europene într-o sumă cât mai mare”, a mai declarat Stănescu.