Sute de locuri de muncă oferite oltenilor de firmele spaniole

68

Oltenii care îşi doresc un loc de muncă în afara ţării au la dispoziţie peste 1000 de locuri de muncă puse la dispoziţie de firme din ţările membre UE. Cele mai multe sunt oferite de angajatorii spanioli şi sunt în domeniul agricol. Majoritatea contractelor de muncă oferite de firmele din afara României sunt pe perioadă determinată.

Angajatorii spanioli oferă românilor, prin intermediul EURES, 800 locuri de muncă. Jumătate dintre ele sunt pentru cupluri, iar restul pentru femei. Toate sunt în domeniul agricol şi reprezintă locuri de muncă sezoniere. Spaniolii caută să angajeze, pentru trei luni, culegători de căpşuni. Cei interesaţi trebuie să aibă între 18 şi 50 ani şi să se înscrie la bursa ce va fi organizată de angajatori spanili, în colaborare cu autorităţile române, la începutul anului 2018. Înscrierea se poate face până pe 5 decembrie la Serviciul EURES din cadrul AJOFM Olt din Slatina, strada Prelungirea Crişan, numărul 2, telefon 0249/411002.

Este important de ştiut că, timpul de lucru este de 6,5 ore efectiv lucrate pe zi/40,15 ore pe săptămână împărţite în şase zile. Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Din veniturile obţinute, angajatul român trebuie să achite contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1,6 euro/zi. Pentru cei selectaţi urmează o perioadă de probă de două săptămâni, după care atât angajatul cât şi angajatorul pot lua decizia de a denunţa contractul încheiat.

De la începutul anului, au fost înregistrate 430 persoane interesate servicii oferite de EURES, dintre care 170 femei. Dintre acestea, un număr de 94 persoane au obținut contracte de muncă în țările Uniunii Europene.

În ceea ce privește meseriile alese, marea majoritate a contractelor de muncă obținute în țările Uniunii Europene sunt în domeniul agricol, o singură persoană fiind încadrată ca și îngrijitor persoane la domiciliu, iar ca țări menționăm: Spania (67 persoane), Danemarca (22 persoane), Portugalia (3 persoane), Marea Britanie (1 persoană) și Norvegia (1 persoană).