O familie formată din trei persoane, printre care se număra și o fetiță de șapte ani, a căzut cu mașina într-o râpă de 15 metri. Autoturismul în care se aflau cei trei avea o viteză prea mare pentru condițiile de drum. Din cauza vitezei, la un moment dat, maşina a derapat pe gheață şi a căzut în gol.
Accidentul s-a produs în zona Table din Munții Bucegi. Unul dintre participanţii la trafic, care a văzut ce s-a întâmplat a anunţat accidentul la 112. Jandarmii montani din Dâmbovița au ajuns în scurt timp la fața locului pentru a da o mână de ajutor familiei.
Din fericire, cei trei membri ai familiei care se aflau în maşină au scăpat teferi, ca prin minune. În momentul producerii accidentului, familia se îndrepta spre zona Peștera pentru a găsi un loc de cazare.