Pregătiri la Slatina pentru 1 Decembrie și Sărbătorile de Iarnă

400

Slatina îmbracă haine de sărbătoare pentru a întâmpina așa cum se cuvine Ziua Națională, data când se dă startul Sărbătorilor de Iarnă. Autoritățile au pregătit mii de obiecte tricolore și 2000 de porții de fasole cu cârnați și vor deschide Târgul de Crăciun.

Slatina se pregătește să întâmpine Ziua Națională cum se cuvine, 1 Decembrie fiind și data când se va aprinde iluminatul festiv și se va deschide Târgul de Crăciun. Municipiul a fost gătit cu steaguri tricolore și ghirlande luminoase, cu numeroși brazi, iar pe esplanadă se amenajează parcul de distracții și scena pe care vor susține spectacole elevi, artiști locali și interpreți de renume.

Cel mai mare drapel din România, construit de Compania de Apă Olt în 2012, cu o înălțime de 45 metri, devenit un simbol al Slatinei, a fost  arborat pe Dealul Grădiște.

Manifestările vor debuta vineri dimineață, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu un ceremonial militar și religios și se vor încheia pe seară cu aprinderea iluminatului festiv.

2000 de stegulețe tricolore, 2000 de concarde și 4000 de fulare tricolore va împărți slătinenilor reprezentanții primăriei pe durata manifestărilor dedicate Zilei Naționale, la care se adaugă 2000 de porții din tradiționala fasole cu cu cârnați și vin fiert. Pe scenă vor urca artiști cunoscuți de la Ansamblul Profesionist ,,Doina Oltului”.

Târgul de Crăciun, care va cuprinde 20 de căsuțe din lemn de unde se vor putea cumpăra suveniruri dar și produse specifice anotimpului rece, va fi inaugurat în jurul orei 17,30 de primarul Emil Moț. La eveniment sunt invitați să participe cât mai mulți slătineni, mici și mari, care vor să-l întâlnească pe Moșul sau să-i lase o scrisoare cu dorințele lor pentru noaptea în care s-a născut Mântuitorul, la căsuța lui din Târg.

Atmosfera de basm va fi întreținută de o serie de colinde, interpretate cunoscutul cantautor Ducu Bertzi și band-ul său.

În fiecare seară până la Revelion, începând cu ora 17.00, elevi de la școlile slătinene, ansambluri folclorice, grupuri vocale, mici și mari soliști ai școlii de arte sau palatul copiilor, vor susține recitaluri, autoritățile dorind astfel să atragă cât mai mulți oameni care vor să petreacă în aer liber câteva ore și să se bucure din plin de spiritul sărbătorilor de iarnă.

Începând cu data de 10 decembrie, Moș Crăciun își va face apariția pe străzile Slatinei, în grădinițe și îi va aștepta pe colindări la sediul primăriei.

Și anul acesta, cei care vor dori să petreacă noaptea dintre ani în stradă, vor avea parte de un Revelion cu spectacole de excepție.