Klaus Iohannis a semnat pentru legea achiziționării sistemului de rachete Patriot

51

Șeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, şi decretul privind promulgarea legii cu privire la acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, aceştia putând să folosească gratuit un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, pe lângă reşedinţa de protocol.

A mai fost semnat de către șeful statului și decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2017 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

Foştii şefi de stat au dreptul la “folosirea gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă”, se arată în lege.

Actul normativ mai prevede, de asemenea, că foştii şefi de stat au dreptul la folosinţa gratuită, pe o perioadă de maxim 12 luni, a unei locuinţe cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 metri pătraţi, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă”.

Tot luni, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 23/2017 pentru modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 şi a art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi a Legii privind aprobarea OUG nr. 36/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013.