Incendiu puternic în capitală! Victime cu arsuri grave

73

Un bărbat a suferit arsuri grave, într-un incendiu izbucnit vineri la parterul unei case din Sectorul 2 al Capitalei, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. În interiorul casei se simte miros puternic de gaze, însă primele informaţii nu confirmă dacă a fost vorba de o explozie sau doar de o scurgere de gaze urmată de un incendiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, incendiul a avut loc la o casă de pe strada Sfântul Ştefan nr. 18, din Sectorul 2, arzând parterul pe o suprafaţă de 12 metri pătraţi.

În urma acestui incendiu, un bărbat de 39 de ani a suferit arsuri de gradele II şi III. Bărbatului i se acordă primul ajutor într-o ambulanţă SMURD şi va fi transportat la Spitalul Floreasca.

Reprezentantul ISU a precizat că incendiul a fost stins şi nu au fost alte persoane rănite, însă în continuare se simte miros puternic de gaze. Locuinţa ar fi una părăsită, iar bărbatul s-ar fi adăpostit acolo.

La faţa locului au intervenit trei autospeciale de stingere, două echipaje de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

Primele informaţii nu confirmă însă dacă a fost vorba despre o explozie sau despre o scurgere de gaze urmată de un incendiu.