Doliu în sportul românesc: Un antrenor celebru de la CSU Craiova a încetat din viață

304

Dumitru Băluță, un antrenor emerit de tenis de masă din cadrul CSU Craiova a încetat din viață la doar 49 de ani după ce a suferit un atac de cord.

Decesul antrenorului l-a șocat pe fostul fotbalist Pavel Badea, directorul CSU Craiova. ”Nu îmi vine să cred! Este o mare pierdere pentru noi. Nu am cuvinte! De două săptămâni îl dusesem pe fiul meu să facă tenis de masă cu domnul Băluță și era foarte încântat”, a spus Pavel Badea.

Craiova a mai pierdut un mare antrenor de tenis de masă în urmă cu șapte luni. Antrenorul federal Mihai Bobocică a murit în drum spre Mioveni, unde urma să decerneze trofeul de campioană a României la tenis de masă.