Antibioticele – studiu alarmant. Cât de periculoase sunt!

38

Cu ocazia celei de-a 10-a ediții a Zilei europene a informării despre antibiotice, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a publicat miercuri cele mai recente date cu privire la rezistența la antibiotice pe teritoriul Uniunii Europene (UE), însoțite de îndrumări legate de prevenirea și controlul enterobacteriilor rezistente la carbapaneme, scrie AGERPRES.

În 2016, rezistența combinată la antibiotice din clase diferite a Escherichia coli și a bacteriilor din genul Acinetobacter a continuat să se intesifice. Această situație constituie o mare preocupare dat fiind faptul că pentru pacienții infectați cu aceste bacterii multirezistente ”există opțiuni de tratament foarte limitate”.

”Pe fondul creșterii rezistenței chiar și la antibiotice de primă linie avem în față un viitor înspăimântător în care intervenția chirurgicală de rutină, nașterea, pneumonia și chiar infecțiile dermatologice pot pune din nou viața în pericol”, a declarat Vytenis Andriukaitis, comisar european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară într-un comunicat emis de ECDC.

”Pentru a ne păstra capacitatea de a trata în mod eficient infecțiile în cazul oamenilor și animalelor, avem nevoie de a depăși diferențele dintre statele membre UE astfel încât fiecare să devină cel mai important actor”, a adăugat Andriukaitis.