Un bărbat de 38 de ani din București l-a omorât pe proprietarul apartamentului pe care îl închiriase. Tragedia s-a întâmplat noaptea trecută, pe strada Gheorghe Asachi, din sectorul Centru.
Potrivit poliției, în urma unei discuții, între cei doi bărbați s-a iscat un conflict. Chiriașul a pus mâna pe un cuțit şi l-a înfipt în pieptul proprietarului de 12 ori. Rănile au fost fatale pentru bărbat.
“În jurul orei 20:00 la Serviciul Specializat 902 a parvenit o informaţie de la un bărbat de 38 de ani, unde a comunicat că a comis o infracţiune. A înjunghiat un alt bărbat. Ajunşi la faţa locului, membrii grupei operative au constatat că bărbatul în vârstă de 38 de ani a aplicat mai multe plăgi de cuţit în regiunea toracelui proprietarului apartamentului”, a declarat ofiţerul de presă al DP Chişinău, Natalia Stati.
Agresorul a fost reținut. Ancheta urmează să stabilească circumstanțele exacte ale omorului.