Foștii miniștri se întorc împotriva lui Dragnea. Dezvăluiri ce pun din nou PSD-ul pe foc

88

Dragnea ar trebui să de gândească mai bine înainte să schimbe miniștii ca pe șosete. Se pare că, în unele cazuri, nu e așa ușor precum și-ar dori și aceștia se întorc împotriva lui, dezvăluindu-i mișeliile.

În unele instituţii publice, salariile sunt exagerat de mari faţă de ce ar fi normal şi faţă de ce permite bugetul, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, senatorul PSD de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, referindu-se la situaţia din judeţ.

”Nu cred că e normal ce se întâmplă acum în multe instituţii publice şi trebuie să atragem atenţia: salarii foarte mari, exagerat de mari faţă de ce ar fi normal şi faţă de ce permite bugetul unor unităţi administrativ teritoriale, unii dintre ei au început să îşi acorde premii sau să acorde unor salariaţi premii. Cred că este puţin cam devreme, mai întâi trebuie să vezi cum funcţionează sistemul, să îl implementezi, să-i verifici un pic funcţionarea. Am înţeles că unii deja au început să îşi dea drepturi salariale pe proiecte europene, eu cred că, până la momentul când încep implementarea, este de bun simţ să nu iei bani pe proiecte europene, vorbesc şi de lideri de administraţie, vorbesc şi de funcţionari”, a afirmat senatorul Adrian Ţuţuianu.

Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le are, Prefectura Dâmboviţa a înaintat pe această temă, a salariilor din primării nesusţinute de bugetul din acest an, 26 de recursuri administrative.

Întrebat de exemple concrete, Ţuţuianu a spus că va da, dacă primarii respectivi nu vor corecta, între timp, situaţia, scrie agerpres.ro.

”Nu agreez modul ăsta de a da continuu exemplu pe unul sau pe altul. Cred că este important să reglăm lucrurile şi, când cineva nu a înţeles, să venim cu exemplele respective”, a afirmat Ţuţuianu.