Medicii de familie din Olt ies în stradă. Pichetează mâine Prefectura şi CAS

138

Zeci de medici de familie din Olt se alătură mâine demersului colegilor din mai multe judeţe ale ţării şi pichetează Instituţia Prefectului şi Casa de Asigurări de Sănătate.

Nemulțumiți că, deși sunt proprietarii cabinetelor în care își desfășoară activitatea, nu au voie să pună prețuri, să depășească un anumit număr de consultații pe zi și nici să dea mai multe bilete de trimitere, de birocraţia excesivă fiind nevoiţi să-i pună pe pacienţi să aştepte şi câte 40- 40 de minujte pentru o reţetă, că sunt plătiţi de stat cu cel mai mizerabil tarif şi altele, medicii de familie încep seria protestelor în mai multe judeţe din ţară.

Şi cei din Olt vor ieşi în stradă mâine, la ora 11.00,  și vor înmâna autorităților un memoriu cu motivele care au dus la această situație. De asemenea, pe 15 noiembrie, la București, va fi organizat un miting la care vor participa atât medicii de familie cât și membrii tuturor asociaților de pacienți din țară care s-au declarat solidari cu cauza medicilor de familie.

30 de medici vor picheta Prefectura Olt şi CAS Olt, în adresa înaintată instituţiei ce reprezintă Guvernul în teritoriu Societatea medicală generală/ medicină de familie Olt arătând că doreşte  “crearea mediului propice unei relaţii funcţionale medic de familie – comunitate, crearea unui echilibru al finanţării sistemul public de sănătate şi recunoaşterea  muncii medicului de familie, dar şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor de familie şi pacienţilor “.