Guvernul le pregătește o surpriză prefecților și subprefecții. Totul va fi prevăzut în Codul administrativ

145

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, Adminsitrației Publice și Fondurilor Europene, a delcarat astăzi, la Slatina, în prima conferință de presă susținută de la preluarea funcției guvernamentale, că se lucrează la două acte normative improtante pentru autoritățile locale: Codul adminsitrativ și Codul finanțelor publice locale. Potrivit acestuia, la Codul administrativ există toate avizele necesare, urmând ca el să ajungă în şedinţa de Guvern, iar la Codul finanţelor publice locale încă se lucrează.

“Vom intra cu el Codul administrativ în şedinţa de Guvern de peste o săptămână şi jumătate. Avem toate avizele de la toate ministerele,, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.

Acesta a menţionat că proiectul viitorului Cod administrativ, care ar urma să ajungă în Parlament în această sesiune, va prevedea ca prefectul şi subprefectul să aibă atribuţii precise şi să nu mai fie apolitici.

“Sunt mai multe chestiuni aici.  Nu e bine ca prefectul şi subprefectul să fie apolitici, să spunem aşa. Pentru că nu sunt în realitate. Lucrul ăsta sigur trebuie schimbat, sigur se va schimba în Cod. E posibil să nu se poată merge până la deconcentrate pentru că sunt nişte directive ale Comisiei Europene care nu ne permit, dar sigur prefectul va avea atribuţii precise în Cod şi sigur nu va mai fi apolitic, să spunem aşa. Apolitic – ne dăm după deget – spunem că prefectul e apolitic dar el e susţinut acolo de un partid politic,,, declarat ministrul.

Potrivit lui Paul Stănescu, un Cod al finanţelor publice locale este necesar. El va da mai mulţi bani  și autonomie administraţiei publice locale, fapt ce va permite o dezvoltare echilibrată a ţării, iar administraţia locală va şti de la începutul anului pe ce sume se va putea baza și ce va face cu ei. ,,Astfel vom pune punct unui obicei al administrațiilor locale care s-au obișnuit să lase ultimul trimestru descoperit financiar și să ceară bani la rectificare,, a precizat Stănescu.