Se cere condamnarea fostului secretar general PDL Vasile Blaga

50

Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.

S-a cerut condamnarea la închisoare cu executarea pedepsei în baza vechiului Cod penal a fostului secretar general PDL de către un procuror DNA precum și confiscarea sumei de 700.000 de euro și menținerea sechestrului asigurator pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Tribunalul Bucureşti a terminat vineri de judecat dosarul lui Vasile Blaga, urmând ca instanţa să anunţe data când va da sentinţa în acest caz.

“La aplicarea pedepsei, vă rugăm să aveţi în vedere poziţia nesinceră a inculpatului şi gravitatea faptei. De asemenea, vă rugăm să-i interziceţi inculpatului dreptul de a mai avea calitatea de membru în formaţiuni politice, în Parlament şi să ocupe demnităţi publice”, a mai solicitat procurorul.

“În perioada 2011 – 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”, afirmă procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.