Resfințirea Bisericii Sf. Mina din Slatina a adunat ieri numeroși credincioși, care au stat la o coadă imensă pentru a intra în sfântul lăcaș, chiar până noaptea.

Resfinţirea Bisericii Sf. Mina din Slatina, sfințirea Bisericii Buna Vestire Caracal și Hramul Bisericii Sf. Parascheva Balș a adus la cele trei lăcașe de cult numeroși credincioși.
La Slatina, miile de creștini veniți să participe la slujbă și să se închine Domnului au făcut ca strada Textilistului să se transforme într-un adevărat furnicar. Cozile s-au întins pe sute de metri și s-au păstrat nu numai pe timpul zilei, ci până seara târziu.
Resfințirea Casei Domnului a fost pentru unii poate unicul moment prin care au trecut prin Altar, mai ales pentru femei cărora le este interzis acest lucru. Deși mulți credincioși percep trecerea prin Altar ca o mântuire, o iertare a păcatelor, multe fețe bisericești spun că această trecere este doar un prilej de a vedea locul unde preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii.
Manifestarea religioasă a fost supravegheată de jandarmii olteni, care au acționat pentru a asigura liniștea și ordinea publică.