Lider PSD implicat în prejudiciu de peste 93 de milioane de euro

31

 

Mihnea Costoiu, senator PSD de Gorj, fost ministru al Educației, și rector al Universității Politehnice din București e pus sub urmărire penală și sub control judiciar într-un dosar de corupție cu un prejudiciu de peste 93 de milioane de euro, pentru o perioadă de 60 de zile, cu începere din data de 10 octombrie 2017, la data faptelor secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, Pescariu Dinu Mihail, reprezentantul Fundației cu același nume,a fost pus sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adițional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locațiune (închiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit căruia Baza sportivă și de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din București (constând în construcții și teren în suprafață de 5,7 ha), fusese dată în folosința Fundației “Dinu Pescariu”.

În anul 2009, a fost semnat Actul adițional nr. 16832/23.06.2009 la un contract de locațiune (împrumut) încheiat cu Fundația „Dinu Pescariu”. Acest act adițional a fost semnat din partea Ministerului Educației Naționale de către secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, iar din partea Fundației „Dinu Pescariu” de către Pescariu Dinu Mihail, fără respectarea prevederilor legale și fără vreun aviz de la Direcția Juridică din cadrul Ministerului Educației.