Beat şi fără permis, un bălșean a băgat în spital patru persoane

384

Un bălșean care încerca să scape de polițiștii de la circulație a accidentat aseară patru persoane. Bărbatul, care conducea un autoturism în care se afla şi un copil, a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, iar după aproximativ un kilometru a lovit trei pietoni care coborau dintr-o maşină.Accidentul a avut loc la ieșirea din comuna argeșeană Albota spre Pitești. 

Accidentul s-a produs pe DN65, într-o parcare de la ieșirea din comuna Albota. Șoferul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu avea permis de conducere, a piercut controlul volanului și a ajuns într-o parcare, unde a acroșat o mașină și a rănit trei persoane care tocmai coborau. Rănit a fost și un copil de șapte ani, aflat în autoturismul bărbatului. EL a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Pitești, iar adulții au ajuns la Spitalul Județean de Urgență.Ei erau conştienţi şi cooperanţi în mometul în care au fost preluaţi de către echipajele medicale.

Accidentul a avut loc după ce șoferul s-a speriat de polițiștii de la Rutieră care, după ce refuzase să tragă pe dreapt, îl urmăreau cu mașina.

Șoferul, care este din Balș, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuzul de a opri la semnalele agenților rutieri.