Temperaturile scad cu 15 grade, iar la munte, va fi iarnă în toată regula, ninsoare și chiar viscol, avertizează meteorologii. România va fi lovită de un val de aer polar care vine din Atlantic. Mâine și duminică vom avea ploi, ninsori și vânt puternic.
Vremea rămâne astăzi caldă în sud şi în sud-est. Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei, maximele urmând să atingă 25-26 de grade. Deseară și noapte însă, se schimbă macazul: ploile se vor extinde şi vor cuprinde și Oltenia. La munte, îndeosebi la înălţimi mai mari de 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Mâine, în regiunile sudice şi de sud-est vremea se va răci accentuat, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade. În jumătatea de sud-est, cerul va fi mai mult noros şi va ploua. La munte, în general, la înălţimi de peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu depunere de strat consistent de zăpadă la altitudini mari. În celelalte zone, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h, iar în rest va fi slab şi moderat.
Duminică, vremea se va încălzi uşor în regiunile vestice şi sudice. În sudul, estul şi parţial în centrul ţării, înnorările vor persista şi va ploua. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1800 m, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în sud-vestul, sudul, estul teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, iar cele minime între 3 şi 11 grade.
De săptămâna viitoare, se anunță iarăși o încălzire ușoară a vremii, cu maxime ce vor depăși 20 de grade Celsius.