DRAMĂ la mina Lupeni: Un miner MORT sub dărâmături, altul în stare gravă la spital

127
După 15 ore de căutări, unul dintre mineri a fost scos la suprafață mort. Starea primului miner scos ieri este gravă,  iar cel de-al doilea miner are răni ușoare și a fost internat la Spitalul Petroșani. 
11 mineri se aflau ieri în galeria minei Lupeni unde a avut loc o surpare masivă de teren. Tavanul galeriei, unde minerii făceau lucrări de consolidare, s-a surpat pe o lungime de aproximativ 16 metri. Ei se aflau la o adâncime de 400 de metri. 8 dintre ei au reușit să se salveze. Aseară, după mai bine de opt ore în care săpau în muntele de cărbune, salvatorii încercau să-i găsească pe Raul Cișmașiu, Florin Suciu și Mihai Cordoneanu cu vârste cuprinse între 39 și 43 de ani. Doi dintre minerii blocați în subteran sunt foști fotbaliști la fosta echipă fanion a localității: Minerul Lupeni.

La miezul nopții, salvatorii au reușit să ajungă la doi dintre minerii prinși în subteran. Cel de a-l doilea găsit este fotbalistul Raul Cișmașiu.

De dimineață, salvatorii au reuşit să ajungă şi la cel de-al treilea miner blocat în mina de la Lupeni, însă acesta nu are semne vitale, nu are puls.

 

Parchetul General a anunțat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani s-a constituit, joi, un dosar penal având ca obiect accidentul produs, echipa de anchetatori fiind sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Curții de Apel Alba.