Paul Stănescu îi ia apărarea lui Sevil Shhaideh: Nu trebuie să demisioneze

140

Vicepreședintele PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, i-a luat apărarea ministrului Dezvoltării Regionale după ce DNA pus sub acuzare de DNA. Potrivit acestuia, Sevil Shhaideh nu trebuie să demisioneze pentru că ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăție. Stănescu a făcut declarațiile pe un post național de televiziune.

„Orice cetăţean din această ţară, indiferent că are funcţie de ministru, premier, parlamentar, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, e dreptul unui om. Această situaţie probabil că o vom analiza în partid luni, ne vom întâlni cu toţii (…) De ce să-şi dea demisia? E condamnată, are hotărâre definitivă şi irevocabilă, e condamnată să-şi dea demisia? Nu înţeleg de ce să-şi dea demisia! Nu trebuie să-şi dea demisia. Eu voi susţine ca Sevil Shhaideh să nu-şi dea demisia”, a spus vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, la Realitatea TV.

Declarația vicepreședintelui PSD vine la scurt timp după ce Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare de DNA, fiind suspectată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP.

Potrivit dosarului DNA, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate, tot ilegal, unei firme private.

În același dosar, DNA cere şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb.