Gigel Ştirbu, solicitat să-i apere imaginea lui Pomohaci

131

Membrii Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor a discutat în şedinţa de ieri solicitarea fostului preot Cristian Pomohaci de a sancţiona masi multe televiziuni care i-au denigrat imaginea. Cererea acestuia a fost respinsă. Seputaţii conduşi de Gigel Ştirbu au decis să solicite CNA un punct de vedere cu privire la solicitarea lui Pomohaci.

„Eu conduc această comisie din 2012, am tot primit astfel de scrisori, de adrese, de sesizări, este pentru prima dată când supunem aşa ceva dezbaterii pentru că eu, personal, nu am crezut vreodată că este de demnitatea comisiei să discute aşa ceva în plenul său. Este o adresă din partea unui cabinet de avocatură şi reprezintă pe deja celebrul domn Cristian Pomohaci. Eu nu am să dau citire întregii adrese, este o întreagă polologhie aici. Pe scurt, vă spun că ni se solicită să obligăm Consiliul Naţional al Audiovizualului să se îndrepte cu anumite măsuri coercitive înspre anumite posturi de televiziune. Totodată, respectivul cabinet de avocatură ne spune că domnul este terfelit mediatic zilnic de aceste posturi de televiziune, fiind făcut în toate felurile, nu vreau să reproduc aici. Trebuie însă să facem un răspuns către respectivul cabinet de avocatură, prin care să îi îndemnăm să citească legea, să îi spunem că nu ne ocupăm noi de aşa ceva, noi nu suntem instanţă de judecată, că are la dispoziţie posibilitatea să acţioneze în instanţă atât CNA, cât şi acele posturi de televiziune”, a declarat liberalul deputatul de Olt, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, în cadrul şedinţei.

Intâlnirea a fost presărată cu ironii. Deputatul Nicolae Bacalbaşa (PSD) a propus ca solicitarea să fie trimisă către Comisia de buget-finanţe.

„Să dirijăm această hârtie spre Comisia de buget-finanţe pentru că este vorba de fapt de o publicitate masivă a unui cântăreţ de muzică populară care nu a fost fiscalizată, ca atare este, de fapt, evaziune fiscală masivă şi problema este cine trebuie să plătească, beneficiarul sau posturile de televiziune”, a spus Bacalbaşa.

La propunerea deputatului Marius Paşcan (PMP), membrii comisiei au decis totuşi să trimită o adresă către CNA prin care să solicite acestei instituţii punctul de vedere cu privire la sesizarea amintită.