Ministrul Agriculturii serbează Ziua Recoltei la Slatina

436

Sărbătoarea legumicultorilor olteni, organizată pe data de 30 septembrie, are un invitat de onoare: ministrul Agriculturii. Petre Daea a confirmat prezența.

Recoltă bună anul acesta pentru olteni. Mulțumiți, producătorii și le vor etala cu mândrie de Ziua Recoltei, organizată la Slatina de Asociația Tinerilor Fermieri din Olt pe 30 septembrie.

Invitatul de onoare a confirmat prezența, dorind să cunoască tinerii fermieri care au accesat fonduri europene.

“Ziua Recoltei la Slatina… . Ministru Agriculturi, d-ul Petre Daea, confirmă prezența la sărbătoarea legumicultorilor olteni pe data de 30 Septembrie …. Aproximativ o oră în biroul ministrului, care deși are un program infernal, a găsit timp să mă asculte și să -și dorească să ne cunoască la noi acasă ….la Slatina, la ziua recoltei, unde o să ne promovăm produsele tinerilor fermieri olteni, beneficiari de fonduri europene ….”, a postat Florin Ciobanu pe pagina de socializare a ATF Olt.

Nu este pentru prima dată când ministrul Daea vine în Olt, impresionat de producția de legume oltenești, județul nostru fiind pe primul loc pe țară la numărul de persoane înscrise în Programul pentru tomate.

Pe aceeași temă:

Fermierii Oltului, vizitați de președintele Camerei Deputaților și ministrul Agriculturii