Încă 38 de olteni, așteptați să semneze contractele de finanțare pentru Casa Verde

95

Începând de ieri, Agenția pentru Protecția Mediului Olt îi așteaptă pe cei 38 de olteni acceptați în cea de-a doua serie de evaluare în cadrul programului Casa Verde Clasic să semneze contractele de finanțare nerambursabilă. Termenul limită este 27 octombrie.

Încă 38 de olteni au fost admiși în cadrul programului Casa Verde Clasic- sesiunea 2016, în urma celei de-a doua serii de verificări efectuate de Administrația Fondului pentru Mediu pentru al doilea set de 50 de dosare de finanțare depuse la nivelul județului Olt. 12 dosare au fost respinse, având posibilitatea contestării. Cei admiși sunt așteptați să semneze contractele de finanțare. “Solicitanții (persoane fizice) din județul Olt, ale căror dosare de finanțare au fost aprobate și se regăsesc în Anexa nr 1/OT (a doua serie de verificări) afișată pe pagina de internet a AFM: www.afm.ro la domeniul Casa Verde Clasic – persoane fizice, se pot prezenta începând cu data de 29.08.2017 la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt din Slatina, str. Ion Moroșanu, nr. 3, județul Olt, pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă. Precizăm că persoana fizică – titular de contract, se prezintă cu Cartea de Identitate sau Buletinul de Identitate, în original, în termen de 60 zile de la data de 29.08.2017. Data limită de semnat contractul de finanțare este 27 octombrie 2017. Contractul de finanţare nerambursabilă intră în vigoare la data semnării acestuia de către beneficiar şi este valabil 12 luni de la data semnării. Durata de execuţie a proiectului este de maximum 10 luni de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare, termen în care beneficiarul depune cererea de decontare. Data depunerii cererii de decontare reprezintă data finalizării proiectului.”, explică Dorel Șteomlega, directorul APM Olt.

La nivelul județului Olt în cadrul Programului Casa Verde Clasic, sesiunea 2016, au fost depuse în total 288 dosare de finanţare din care: 286 dosare de finanţare pentru instalare panouri solare şi două dosare de finanţare pentru instalare pompe de căldură. Suma totală alocată judeţului Olt pentru Programul Casa Verde Clasic 2016 a fost de 1.735.047 lei. În prima serie de verificări, pentru primele 50 de dosare de finanțare verificate, 45 de  dosare de finanțare au fost aprobate și 5 au fost respinse.

Prin program se finanţează următoarele sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv cele destinate înlocuirii sau completării sistemelor clasice de încălzire: instalarea de panouri solare presurizate / nepresurizate și instalarea de pompe de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer. Finanţarea se acordă după cum urmează: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer aer.