Felicia Man, DESTITUITĂ prin fax

877

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt, Felicia Man, a fost destituită din funcție de către Ministrul Educației, Liviu Pop, alături de alţi 12 inspectori din diferite județe.

Mai mulți inspectori șefi reclamă însă nereguli, afirmând că la baza destituirii lor nu există niciun motiv, deoarece nu au avut loc cercetări disciplinare care să justifice demiterea lor din funcție.

Șeful IȘJ Ialomița, Luminița Bacari, și cel al ISJ Caraș Severin, Adrian Doxan, au afirmat că deciziile au venit prin fax, vineri, în jurul orei 17.30.

De altfel, șeful IȘJ Caraș Severin a invocat anumite interese politice aflate în spatele acestor decizii și a afirmat că va face plângere pentru abuz în serviciu împotriva ministrului Liviu Pop.

Adrian Doxan, a fost singurul care a avut o luare de poziție tranșantă cu privire la acest subiect, până la această oră.

Ceilalți inspectori școlari care urmează să fie destituiți din funcție sunt cei din județele: Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța, Sibiu, Arad, Tulcea, Mehedinți și Calarași.