Fugarul Popoviciu nu va fi extrădat prea curând

37

Conform ministrului Justiției, Tudorel Toader, Curtea de Apel București (CAB) a trimis mandatul european de arestare, în cazul Puiu Popoviciu, autorităților engleze. Acestea vor decide dacă și în ce condiții îl vor pune în aplicare.

Ministrul Justiției, a fost circumspect, încă din momentul în care Puiu Popoviciu s-a predat la o secție de poliție din Londra, afirmînd că: “Dacă scopul ar fi fost acela de a fi predat autorităţilor judiciare române, el putea putea urca în avion să vină acasă sau putea merge la Ambasada României să se pună la dispoziţia autorităţilor judiciare române şi să intre sub puterea mandatului de arestare. Acum ştim că nu a făcut asta şi am văzut că scopul era acela de a rămâne sub protecţia autorităţilor judiciare engleze. Sigur, Anglia e ţară membră a Uniunii Europene, avem decizia cadru, avem legea 302 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi aici devin incidente prevederile privind punerea în aplicare a mandatului european de arestare”.

Puiu Popoviciu a fost condamnat, pe 2 august, la 7 ani de închisoare cu executare în dosarul „Ferma Băneasa”.

El s-a predat pe 14 august poliției londoneze, a plătit cauțiunea de 200.000 de lire sterline, și a fost eliberat în aceeși zi. Popoviciu a fost obligat să poarte o brățară electronică de supraveghere și să se prezinte, trei zile pe săptămână, la secția de poliție.

În ceea ce privește demersul autorităților române, ministrul Justiției a mai declarat: „Englezii vor verfica mandatul şi vor decide în consecinţă, ceea ce înseamnă că acum autorităţile judiciare londoneze sunt sesizate cu punerea în executare a mandatului european de arestare.”

El a mai adăugat că autoritățile engleze nu au stabilit un termen pentru judecarea acestui caz.