VESTE BUNĂ: Georgiana poate pleca la tratament în străinătate!

510

Ministerul Sănătății a alocat banii necesari tratamentului Georgianei Selea la o clinică germană. Eleva are nevoie de radioterapie cu protoni.

O campanie umanitară fără precendent organizată de oameni cu suflet a dat roade. Georgiana Selea a primit vestea ce-i poate salva viața: Ministerul Sănătății a alocat banii necesari tratamentului la o clinică din Germania, una dintre cele 10 din lume unde se efectuează radioterapia cu protoni.

“Am primit aprobarea de la Ministerul Sănătății la solicitarea făcută pentru tratamentul tinerei. Ministerul Sănătății a alocat suma de 32.550 lei, fonduri ce acoperă tratamentul, transportul cu avionul și cazarea într-un apartament al clinicii. Tratamentul va fi efectuat la Clinica Rinecker Proton Therapy Center din Munchen. Așteptăm ca banii să fie transferați în conturile Direcției de Sănătate Publică Olt, iar noi vom face transferul către clinică. Am înștiințat familia care se va întâlni la București cu reprezentantul clinicii pentru programare. În funcție de programare, cred că săptămâna viitoare ar putea pleca”, ne-a declarat Ramona Lesnic, directorul Serviciului de Programe din cadrul DSP Olt.

Georgiana a fost diagnosticată cu o tumoră la nivelul hipofizei. Anul trecut, pe 24 mai, a fost operată la Spitalul Marie S. Curie, fiindu-i îndepărtată hipofiza. I-a fost afectată vederea și, cel mai grav, fata a rămas şi cu un rest tumoral. Acum, fata trebuie să urmeze o radioterapie cu protoni în Franţa.

Pentru salvarea vieții Georgianei, a fost organizată o campanie umanitară fără precedent: târg  caritabil, marșul elevilor pe străzile Slatinei, spectacol caritabil pe esplanadă, copacul cu jucării, iar numeroși copii au mers din clasă în clasă la școlile din municipiu și au bătut la ușile agenților economici și instituțiilor publice pentru a strânge banii necesari tratamentului. Astfel, împreună am reușit, demonstrând că se poate!