Două aeronave care au decolat, reîntoarse DE URGENȚĂ la sol

58

Două aeronave ale companiei Blue Air care au decolat, având ca destinaţii Milano şi Londra, au fost întoarse la sol după ce piloţii au semnalat aprinderea unor senzori care ar fi indicat o defecţiune. Avioanele decolaseră de pe aeroportul „George Enescu” din Bacău. Unul dintre avioane, cu 130 de pasageri la bord, şi-a reluat zborul, însă la scurt timp echipajul a sesizat reapariţia aceleiaşi probleme, fapt pentru care a fost redirecţionat către Aeroportul ”Henri Coandă”.

O aeronavă Blue Air pe ruta Bacău-Milano, cu 131 de pasageri la bord, a decolat de pe aeroportul din Bacău joi, la ora 7.09, însă a fost reîntoarsă la sol după ce piloţii au sesizat o problemă tehnică.

După aproape o oră, avionul a revenit pe aeroportul din Bacău, pasagerii fiind debarcaţi în siguranţă.

”Pilotul avionului a semnalat aprinderea unui senzor, astfel că s-a luat decizia reîntoarcerii aeronavei. Echipa tehnică a companiei care deţine aeronava nu a confirmat problema tehnică, permiţând reluarea zborului”, a declarat, purtătorul de cuvânt al aeroportului băcăuan, Cezar Ficuţă.

În aceste condiţii, pasagerii au fost reîmbarcaţi, iar aeronava a decolat la ora 10.00. Ulterior, pilotul avionului a sesizat din nou aceeaşi problemă, însă s-a luat decizia redirecţionării aeronavei către Bucureşti.

O altă aeronavă a companiei Blue Air care a decolat, tot joi dimineaţă, de la Bacău, cu destinaţia Londra, şi care avea 156 de pasageri la bord a fost reîntoarsă la sol după ce echipajul a anunţat o posibilă defecţiune.

Avionul a revenit pe aeroportul din Bacău, iar pasagerii au fost debarcaţi şi transportaţi în aeroport.

În cazul acestui avion, compania Blue Air a luat decizia trimiterii unei alte aeronave care să preia pasagerii şi să-i transporte la Londra.

Pasagerii vor pleca cu cealaltă aeronavă în jurul orei 12.30.