PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: Prima plajă pentru persoanele cu dizabilități

89

Prima plajă de pe litoralul românesc pentru persoanele cu dizabilităţi a fost amenajată la intrarea în staţiunea Mamaia dinspre municipiul Constanţa, fiind dotată cu trei scaune flotabile aduse din Franţa, special realizate pentru a intra în apa mării şi a merge pe nisip, dar şi cu şezlonguri speciale. Investiţia pentru amenajarea plajei a fost de 7.000 de euro.

Managerul de marketing și comunicare, Isabela Ștefan-Iorga, a declarat că ideea proiectului exista de aproximativ cinci ani, iar pentru implementarea lui s-a renunțat la ajutorul autorităților, care s-au dovedit incapabile să-l pună în practică și s-a apelat exclusiv la sponsori pentru strângerea banilor din care au fost cumpărate trei scaune flotabile din Franţa, dar şi şezlonguri mai înalte decât cele standard.

“Am adus trei scaune flotabile cu care se poate intra în mare şi merg şi pe nisip, acestea au fost mai scunpe. Am comandat la o fabrică şezlonguri mai înalte astfel încât să se facă trecerea mai uşor de pe scaun pe şezlong pentru că persoanele cu dizabilităţi ne-am semnalat şi această problemă cu care se confruntă în legătură cu nivelul de 20 de centimetri standard al unui şezlong”, a precizat reprezentanta Asociaţiei Împreună pentru Viitor Constanţa.

Scaunele flotabile vor fi oferite gratuit persoanelor cu nevoi speciale pe baza cărţii de identitate, numai în zona plajei aflate lângă Hotelul Malibu, situat la intrarea în staţiune dinspre Constanţa, la fel şi şezlongurile speciale.