Terenurile agricole lucrate ar putea fi scutite de impozit

44

Conform unui proiect de ordonanță, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, terenurile agricole lucrate ar putea fi scutite de plata impozitului local, iar cele nelucrate timp de doi ani consecutiv, ar putea fi imozitate cu 100 lei/hectar.

Potrivit notei de fundamentare, nu se va datora impozitul pe mijloacele de transport pentru mijloacele de transport agricole de tipul tractoarelor, utilajelor agricole și altor mijloace de transport agricole, utilizate efectiv în domeniul agricol, deținute de persoanele fizice autorizate care obțin venituri din activitatea agricolă, precum și de persoanele juridice care îndeplinesc anumite condiții.

Ministerul Finanțelor Publice susține că agricultura și dezvoltarea satului românesc reprezintă o prioritate absolută în programul de guvernare. Astfel, prin noile politici agricole, sectorul agricol trebuie să devină un motor de creștere economica și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural.

„Se vor scuti de la plata impozitului pe teren terenurile agricole lucrate, iar pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe teren cu până la 100 lei/ha, începând cu al treilea an, în condițiile stabilite prin hotărâre a consiliului local”, se arată în nota de fundamentare.