Proiecte de zeci sau sute de miliarde lei vechi va implementa în următorii trei ani aproape fiecare primărie din județul Olt cu bani pe Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Finanțarea proiectelor a 109 autorități locale a fost aprobată săptămâna trecută, printre ele numărându-se zeci de proiecte ce vizează infrastructura rutieră.
Un drum județean, drumuri comunale, străzi, poduri, podețe, rigole, parcări, trotuare sau căi de acces pietonale vor intra în lucru în zeci de localități din județ, primăriile primind bani la bugetele locale pentru investiţiile aprobate a fi implementate în cadrul PNDL 2, până în 2020. Asfaltări, reabilitări, modernizări, construiri abia așteptate de comunitățile locale. Consiliul Județean va moderniza 16km de drum județean la Corabia- Vădăstrița, cele mai mari sume, cuprinse între 9,2 și 10.5 milioane lei, fiind aprobate proiectelor depuse de primăriile Piatra-Olt, Dobrun, Gostavățu, Grădinile, Nicolae Titulescu, Osica de Sus, Pârșcoveni, Rotunda, Stoicănești, Șerbănești, Valea Mare, Vișina, Vitomirești și Vulpeni.
Proiecte:
- Consiliul Judeţean Olt va primi pentru modernizarea drumului judeţean DJ 544A Corabia-Vădăstriţa km 0+000-16+000, L=16,000 km suma de 23.381.970 lei;
- Primăria Caracal pentru reabilitare parcări, trotuare, alei pietonale şi carosabile din zona de locuinţe colective intrarea Buzeşti în municipiul Caracal, judeţul Olt va primi suma de 5.793.750 lei;
- Primăria Balș- Se vor mai aloca bani pentru construirea unui pod nou în vederea restabilirii circulaţiei pe drumul DC1A Balş-Spineni, oraşul Balş, judeţul Olt, suma repartizată fiind de 1.185.036,10 lei; Alţi bani vor intra în visteria locală pentru refacere rampei acces în vederea restabilirii circulaţiei pe podul situat pe DJ 643 Balş – Mâineşti, oraş Balş, judeţul Balş, proiect pentru care a fost aprobată suma de 1.217.329,72 lei;
- Primăria Corabia– 2.948.285,06 lei pentru modernizarea DC 126 km 0+000-3+000, oraş Corabia, judeţul Olt.
- Primăria Piatra-Olt a fost aprobată suma de 9.560.199,41 lei în vederea modernizării şi reabilitării de străzi şi drumuri de interes local, oraşul Piatra Olt, Judeţul Olt;
- Băbiciu– Modernizare str. Erou Păun Ioan, str. Castanilor, str. Mioriţei, str. Răsăritului, str. Panseluţei, str. Recunoştinţei, str. Albăstrelelor, str. Macului, str. Salcâmului, str. Şcolii, str. Speranţei, Str. A. I. Cuza, str. Morăreşti, str. Pană, str. Grădiniţei, str. Oltului, str. Oituz, str. Continuarea Negrileştilor, str. Spicului, str. Sălcioarei, str. Sudului, str. Lupanilor, comuna Băbiciu, judeţul Olt – 4.689.776 lei;
- Bălteni–Modernizare drumuri comunale din comuna Bălteni, judeţul Olt – 7.577.201,52 lei;
- Brebeni– Modernizarea infrastructurii rutiere de interes local în comuna Brebeni, judeţul Olt – 360.669 lei;
- Bucinișu– Asfaltare străzi în comuna Bucinişu, judeţul Olt – 987.992 lei.
- Corbu– Modernizare infrastructură rutieră în comuna Corbu, judeţul Olt – 308.159 lei; Modernizare pod beton armat situat pe DC 73 comuna Corbu, judeţul Olt – 2.021.920 lei;
- Coteana-Reabilitare, modernizare podeţe, rigole pereate din beton şi căi de acces pietonale (trotuare) în comuna Coteana, judeţul Olt – 345.638 lei;
- Dăneasa– Modernizare drumuri de interes local în comuna Dăneasa, judeţul Olt – 545.210 lei;
- Dobroteasa- Modernizare drumuri locale în comuna Dobroteasa, judeţul Olt – 262.747 lei;
- Dobrun-Construcţie pod din beton armat peste râul Olteţ pe DC 10 între satul Dobrun, comuna Dobrun şi satul Şopârliţa, comuna Şopârliţa, în comuna Dobrun, judeţul Olt – 587.819,69 lei;
- Drăghiceni-Modernizare infrastructură rutieră în comuna Drăghiceni, judeţul Olt – 847.888,64 lei;
- Făgeţelu-Asfaltare strada Telejmani în comuna Făgeţelu – 640.493,33 lei;
- Fălcoiu-Asfaltare drumuri de interes local în comuna Fălcoiu, satele Cioroiu şi Cioroiaşu, judeţul Olt – 090.835 lei;
- Fărcaşele-Modernizare străzi în comuna Fărcaşele, judeţul Olt – 882.346 lei;
- Ghimpeţeni– Modernizare străzi: str. Profesor Grigore Ion, str. Aleea Teilor, str. Valea Vezii, str. Subcoastă, str. Pădurii, str. Câmpeni, str. Troiţei, str. Stadionului, str. Grădinilor, str. Zootehniei, comuna Ghimpeţeni, judeţul Olt – 6.358.451 lei;
- Giuvărăşti– Modernizare drumuri locale în comuna Giuvărăşti, judeţul Olt – 2.567.134 lei;
- Gostavăţu-Modernizarea reţelei de drumuri de interes local comuna Gostăvăţu, judeţul Olt – 9.201.072 lei;
- Grădinile -Modernizare străzi şi uliţe în comuna Grădinile, judeţul Olt – 9.675.092, 75 lei;
- Grojdibodu– Modernizare drumuri de interes local în comuna Grojdibodu, sat Grojdibodu, judeţul Olt – 6.056.020 lei
- Icoana -Asfaltare DC 189 Şerbăneşti (DJ 546A) – Floru (DJ 703) km 0+784 – km 9+070, comuna Icoana, judeţul Olt – 6.138,446,98 lei;
- Izbiceni- Modernizare drumuri de interes local în comuna Izbiceni, judeţul Olt –932.102,83 lei;
- Izvoarele-Ranforsare sistem rutier pe DC 190, km 0.000-km 3, comuna Izvoarele, judeţul Olt – 269 lei;
- Leleasca- Modernizare drumuri locale în comuna Leleasca, De 75 şi De 90, judeţul Olt –084.210,28 lei;
- Mărunţei-Modernizare drumuri de interes local în comuna Mărunţei: DC 89A şi str. Colonel Tărtăşescu –872.569 lei
- Mihăești- Modernizare drumuri de interes local în comuna Mihăeşti, judeţul Olt – 456.010 lei;
- Movileni– Modernizare drumuri locale în comuna Movileni, judeţul Olt – 6.895.118 lei;
- Nicolae Titulescu– Asfaltare străzi în comuna Nicolae Titulescu, judeţul Olt – 760.042 lei;
- Oporelu- Modernizare drumuri comunale DC 202 şi DC 30 A, în comuna Oporelu, judeţul Olt – 688.830 lei;
- Optaşi-Măgura-Pod din beton armat peste râul Vedea, comuna Optaşi-Măgura, judeţul Olt – 211.267,55 lei;
- Osica de Sus-Modernizare străzi în comuna Osica de Sus, judeţul Olt, L=6,472 km- 9.447.013,34 lei;
- Pîrşcoveni -Modernizare străzi în satele Pîrşcoveni, Olari, Butoi, în comuna Pîrşcoveni, judeţul Olt- 9.998.025,32 lei;
- Perieţi-Construire poduri peste pârâul Iminog în comuna Perieţi, judeţul Olt – 5.280.765,41 lei;
- Pleșoiu– Pod peste pârâul Beica, modernizare prelungire str. Păcii şi modernizare str. Gutuiului – 823.313,96 lei;
- Poboru– Modernizare drumuri locale, aproximativ 7 km, comuna Poboru, judeţul Olt – 512.144,10 lei;
- Radomirești– Modernizare drumuri vicinale în comuna Radomireşti, judeţul Olt – 262.001 lei;
- Rotunda-Modernizare drumuri de interes local în comuna Rotunda, judeţul Olt- 9.783.170 lei;
- Rusăneşti– Modernizare drumuri în comuna Rusăneşti, judeţul Olt – 4.998.916 lei
- Sîmburești– Executare prelungire drum comunal DC 47 prin pod din beton armat peste pârâul Cungra, sat Ioniceşti, comuna Sîmbureşti, judeţul Olt – 668,90 lei;
- Sârbii – Măgura– Modernizare infrastructură rutieră în comuna Sârbii-Măgura, judeţul Olt – 577.267 lei;
- Scărișoara– Modernizare drumuri comunale în comuna Scărişoara, judeţul Olt – 007.010 lei;
- Seaca -Lucrări de reabilitare a străzilor din comuna Seaca, judeţul Olt – 5.730.580 lei;
- Slătioara– Modernizare străzi în comuna Slătioara, judeţul Olt – 4.910.897,60 lei;
- Spineni –Asfaltare străzi în comuna Spineni, judeţul Olt – 11,805 km – 8.665.153,76 lei;
- Stoicăneşti-Modernizare drumuri de interes local – etapa II – 9.596.755 lei;
- Strejești– Pod peste pârâul Mamu DC 21A, comuna Strejeşti, sat Colibaşi, judeţul Olt – 227.591 lei;
- Șerbănești- Modernizare drumuri de interes local în comuna Şerbăneşti, judeţul Olt – 9.740.862 lei;
- Şopârliţa-Modernizare străzi în comuna Şopârliţa, judeţul Olt, L= 1,367 km – 1.391.795,10 lei;
- Tătuleşti-Modernizare drumuri comunale DC 62, DC 67 şi DC 68 în comuna Tătuleşti, judeţul Olt – 7.939.962,03 lei;
- Topana– Modernizare drum comunal DC 195 şi DC 187, în comuna Topana, judeţul Olt – 7.728.432,23 lei;
- Traian -Modernizare drumuri publice din interiorul localităţii, comuna Traian, judeţul Olt – 5.384.417 lei;
- Valea Mare– Asfaltare străzi în comuna Valea Mare, judeţul Olt – 880.304 lei;
- Vădastra-Modernizare drumuri de interes local în comuna Vădastra, judeţul Olt – 5.038.113,20 lei;
- Vîlcele: Modernizarea infrastructurii rutiere de interes local în comuna Vîlcele, judeţul Olt – 5.122.748 lei;
- Vișina– Modernizarea drumurilor de interes local şi a drumurilor comunale din comuna Vişina, judeţul Olt – 675.255 lei;
- Vişina Nouă-Drumuri interioare comuna Vişina Nouă – asfaltare – 964.917,67 lei;
- Vitomirești- Modernizare infrastructură rutieră comuna Vitomireşti, judeţul Olt – 396.601 lei;
- Vlădila- Asfaltare străzi în satele Vlădila şi Vlădila Nouă – 689.695 lei;
- Vulpeni- Modernizare drumuri de interes local în comuna Vulpeni, judeţul Olt – 396.599 lei.
În total, 206 proiecte din cele peste 500 depuse de autorităţile locale din judeţ pe PNDL 2 au fost aprobate la finanţare, vizând drumuri, apă și canalizare, unități de învățământ sau unități sanitare. Valoarea acestora se ridică la aproape 825 milioane lei.
Cele mai multe proiecte au fost aprobate pentru comuna Bobiceşti-6, Gârcov, Movileni şi Schitu-câte 5 şi Dobrosloveni, Bucinişu, Izbiceni, Scărişoara, Mihăeşti, Strejeşti şi Valea Mare-câte 4.
Dacă ne raportăm la sumele alocate pentru implementarea proiectelor aprobate, cei mai mulţi bani vor ajunge la Dobrosloveni-peste 18 milioane lei, Valea Mare-peste 14 milioane de lei, Potcoava şi Bobiceşti-peste 12 milioane.