Mircea Băsescu poate fi eliberat condiționat

55

Fratele fostului președinte poate fi eliberat condiționat, conform unei decizii a judecătorilor din Medgidia. Decizia nu este una definitivă.

Mircea Băsescu fusese condamnat anul trecut la patru ani de închisoare pentru trafic de influență, pentru că ar fi încercat să intervină într-un dosar în care era implicat finul său, Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialul.

Este a treia cerere de eliberare condiționată depusă de Mircea Băsescu. El execută pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă, iar în luna februarie regimul de detenție i-a fost schimbat de la semideschis la deschis.