INEDIT Specialiștii din Sănătate, promovează vaccinarea în lipsa vaccinului

62

Statisticile Direcției de Sănătate Publică Olt arată că, de la începutul anului, peste 110 olteni au fost diagnosticați cu rujeolă, 17 cazuri fiind confirmate în cursul lunii iunie. Deși este declarată epidemie, iar oamenii sunt speriați și ar dori să-și imunizeze copiii, nu prea au cum pentru că lipsește substanța imunizantă. Numărul restanțierilor se ridică, conform statisticilor oficial, la 1600.

110 olteni au fost  diagnosticați cu rujeolă de la începutul acestui an. Cei mai mulți dintre ei sunt copii cu vârsta de până la un an și jumătate, iar 90% dintre bolnavi au fost neimunizați. Pentru a fi feriți de această boală sau a face forme ușoare, cea mai eficientă metodă rămâne imunizarea

1600 de copii așteaptă să fie imunizați împotriva rujeolei. Cei mai mulți dintre ei au vârste de până la un an și jumătate, dar există și copii care au nevoie de a doua doză de vaccin, administrată la 7 ani.

La nivelul județului Olt, deficitul, deși mare, nu poate fi imputat părinților care s-ar sustrage de la vaccinarea micuților ci crizei de substanță imunizantă.

Specialiștii DSP Olt susțin că în cabinetele medicilor de familie ar exista peste 400 de doze, dar că ele nu sunt folosite pentru că medicii care le dețin au refuzat să le distribuie către cabinetele unde sunt necesare. Aceștia mai informează, printr-un comunicat de presă, că există promisiuni de la Ministerul Sănătății că în județ vor ajunge peste 460 de doze, dar nu se poate preciza când vor ajunge.

În ciuda acestei situații, reprezentanții Ministerului Sănătății cer medicilor de familie să insiste în demersul de a-i convinge pe părinții să-și imunizeze micuții.