Accident cu urmări tragice. Un tânăr șofer a murit, soția și fiica au fost rănite grav

451

Accidentul, în care au fost implicați un tânăr, soția și fiica sa, a avut loc  pe DN 2H ce leagă localitățile Rădăuți și Suceava, în orașul Milişăuţi.

 Un tânăr în vârstă de 37 de ani, ce se afla la volanul autoturismului personal, a intrat în depășirea unei coloane de autovehicule. Din cauza vitezei excesive, susțin polițiștii, a pătruns pe acostamentul de pe sens opus, unde a intrat în derapaj.

Autoturismul s-a răsturnat apoi, de mai multe ori, pe contrasens și s-a oprit în parapetul de pe marginea drumului. În urma impactului, șoferul a fost proiectat prin parbriz pe câmpul din apropiere.

”În urma accidentului, conducătorul auto a decedat din cauza leziunilor grave suferite. De asemenea, o femeie de 31 de ani, soţia şoferului, şi fiica celor doi au fost rănite, starea fetiţei fiind gravă, în condiţiile în care se află la spital în comă de gradul IV”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, citat de News.ro.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.