Polițist în concediu, devenit erou

136

Polițistul nu a ținut cont de faptul că se afla în concediu de odihnă și nu a ezitat să imobilizeze un bărbat care agita un pistol pe stradă.

Scena s-a petrecut în apropierea unei stații de transport public a cartierului Nicolina din Iași. Polițistul, în vârstă de 32 de ani, angajat al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a observat în dreptul unei stații de tramvai un bărbat care gesticula cu un pistol. El a intervenit imediat și a imobilizat agresorul, după care și-a chemat în ajutor colegii, care l-au dus pe bărbatul violent la Secția 6 Poliție, pentru audieri.

„În urma controlului corporal asupra bărbatului, în vârstă de 29 de ani, au fost găsite două pliculețe cu produse vegetale de culoare verde oliv, susceptibile a fi droguri. Au fost ridicate în vederea cercetărilor. Asupra bărbatului a fost descoperit și un pistol tip airsoft și 11 proiectile sferice, bunuri ce au fost ridicate”, a spus Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Polițistul a fost felicitat de către colegii săi, care l-au considerat ”eroul zilei”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Iași.