Migranți asiatici prinși de polițiști

48

Polițiștii de frontieră au depistat opt persoane din Irak și Pakistan, care încercau să treacă fraudulos granița cu Ungaria, scopul lor declarat fiind acela de a ajunge în Spațiul Schengen.

Cele opt persoane se aflau îngesuite în mașina unui român, inclusiv în portbagaj, atunci când polițiștii de frontieră de la Vărșand (jud. Arad), au oprit în trafic, pe DN 79A autoturismul Audi A4, la volanul căruia se afla cetățeanul român Simion M., în vârstă de 26 de ani.
“Deoarece pasagerii nu dețineau documente de identitate, aceștia au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetari. Este vorba de cinci adulți cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani și patru minori, având vârste cuprinse între 10 și 17 de ani, toți fiind solicitanți de azil în România”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Mihaela Leș.

Din cercetări reiese că șoferul român avea rol de călăuză și urma sa îi transporte pe migranți până în apropierea frontierei, de unde cei opt urmau să treacă ilegal granița.
Migranții sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuza, pentru trafic de migranți.