Slătinenii își pot depune dosarele pentru pensionarea anticipată

512

Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în Slatina sau pe o rază de 8 km în juriul municipiului își pot depune dosarele pentru pensionarea anticipată. Casa Județeană de Pensi poate primi dosarele de pensionare după ce modificările aduse Legii Pensiilor au fost promulgate de președinte și au fost publicate în Monitorul Oficial.

Bărbații pot ieși la pensie la 63 de ani, în loc de 65, iar femeile la 58 de ani, în loc de 60, potrivit noilor reglementări dacă au îndeplinit stagiul minim de cotizare.

Pensionarea anticipată cu doi ani a celor care au locuit în ultimii 30 de ani în municipiul Slatina sau pe o rază de 8 kilometri în jur este posibilă datorită unei inițiative legislative a deputatului Gigel Știrbu și a senatorului Paul Stănescu, care a a fost aprobată de Parlament. Aceasta modifică Legea Pensiilor. La baza inițiativei celor doi demnitari au stat indicatorii de poluare înregistrați în trecut în Slatina, ca urmare a activității economice de pe platforma industrială.