FOC pe mii de metri pătrați. Pompierii i-au venit de hac

80

Două incendii de vegetație care au avut loc în aceeași perioadă au dat de furcă astăzi pompierilor olteni. Ambele au fost lichidate înainte de a se propaga la locuințele din jur.

Slatina și Găneasa sunt localitățile unde cu puțin timp în urmă pompierii au reușit să stingă două incendii ce puteau ajunge la locuințe. Focul  a mistuit doar vegetația uscată. La Slatina a fost nevoie de ajutor din partea unui serviciu privat pentru situații de urgență, pompierii slătineni acționând în același timp pentru stingerea incendiului de la Găneasa.

“Incendiul de vegetație uscată din Slatina, strada Izvorului, a cuprins circa 2500 de metri pătrați, având pericol de propagare la o locuință. Au acționat două autospeciale de stingere de la Detașamentul Slatina și o autospecială de la SPSU Rivergate, la care s-a solicitat sprijin pentru că Detașamentul Slatina acționa tot la un incendiu de vegetație uscată la Găneasa. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, înainte de a se propaga la locuință”, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.