ACŢIUNE DE AMPLOARE. Traficanţi de persoane, ridicaţi de procurorii DIICOT

312

Procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu poliţiştii de la structurile de combatere a criminalităţii organizate din mai multe judeţe, au efectuat 71 de percheziţii domiciliare în judeţele Argeş, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Constzanţa şi Bucureşti la domiciliile unor persoane suspectate ca fiind membrii unor reţele de trafic de persoane. Totodată s-au pus în executare 52 de mandate de aducere la audieri.

Acţiune maraton a oamenilor legii din mai multe judeţe ale ţării. Procurorii DIICOT le-au cerut sprijinul pentrua reuşi să probeze activitatea infracţională a zeci de suspecţi ce alcătuiau patru reţele de trafic de persoane. Potrivit anchetatorilor,  cele 52 de persoane care făceau parte din grupările infracţionale traficau persoane ăn vederea exploatării sexuale în ţări precum Marea Britanie, Irlanda de Nord,Belgia, Elveţia, germania, Spania şi Cehia. Persoanele ăn cauză sunt acuzate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoaneîn vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani.
Conform unui comunicat al DIICOT Piteşti, din cercetările efectuate a rezultat faptul că ,,suspectii au obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând suma de aproximativ 5 milioane de euro. În acest context, în vederea probării activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate în data de 19.06.2017 s-a acţionat coordonat în România, Marea Britanie, Belgia, Elvetia şi Cehia cu efectuarea unui număr de aproximativ 20 de percheziţii domiciliare”.
Cu ocazia celor 71 de descinderi au fost ridicate sumele de 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100  de franci elveţieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze, precum şi  24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri,  nouă tablete, 500 de grame aur, în bijuterii, un grinder, un pistol cu aer comprimat şi patru cartuşe de carabină deţinute ilegal, 34  de ceasuri de lux, în valoare estimată de aproape 210.000 euro.
Destructurarea reţelelor de traficanţi nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Europol, care a facilitat schimbul de informaţii între statele implicate prin organizarea de întâlniri operaţionale şi oferirea de sprijin analitic inclusiv prin prezenţa unui birou mobil în România pe durata acţiunii.