Mititelu a pierdut războiul cu Dragomir și Sandu. Instanța de apel l-a lăsat cu ,,buza umflată,,

117

Fostul finanțator la FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a pierdut în instanță războiul dus cu Mitică Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal și cu Mircea Sandu, ex-președinte al Federației Române de Fotbal, privind dezafilierea Universității Craiova. Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, astăzi, achitarea fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi a fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, după ce instanța inferioară stabilise ca Mititelu să primească peste 200 milioane de euro despăgubiri de la cei doi și forurile conduse de ei.

La aflarea veștii ccă a pierdut războiul cu cei doi foști grei ai fotbalului românesc, Adrian mititelu a postat pe Facebook un atac furibund la adresa Justiției, criticând dur decizia judecătorilor.

„O decizie mişelească CRIMINALĂ şi total nedreaptă! În ROMÂNIA Europeană JUSTIŢIA este doar o iluzie ! Am luptat 6 ani de zile împotriva acestei organizaţii criminale cu speranţa ca totuşi se face dreptate..! Am fost, se pare, un NAIV! Magistraţii care astăzi au luat o astfel de decizie vor purta această uriaşă povară toată viaţa! În plină democraţie mi-a fost confiscată o societate în care am investit zeci de milioane de euro! Oricum, vreau să ştiţi că am făcut tot ce este posibil omeneşte pentru a aduce clubul înapoi dar din păcate n-am reuşit, peste ani probabil foarte mulţi, se va face dreptate într-un final însă până atunci vor fi multe suferinţe …. Regret ENORM că v-am dezamăgit!”, a scris Mititelu pe Facebook.

Pe 13 iunie anul trecut, Tribunalul Bucureşti a decis ca Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir să fie condamnaţi la 3 ani de închisoare cu suspendare în cazul dezafilierii Universităţii Craiova, o sentinţă la care atât DNA, cât şi foştii oficiali FRF şi LPF au făcut apel.

Conform sentinţei, instanţa i-a obligat pe inculpaţi (Mircea Sandu, FRF, Dumitru Dragomir şi LPF) să achite către partea civilă (SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA) 1 084 592 000 de lei (peste 240 de milioane de euro), plus dobânda legală din momentul în care sentinţa ar fi rămas definitivă.