După ce Olguța Vasilescu a lăsat fotoliul de edil al Craiovei pentru cel de ministru, iar edil din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru a fost ales să fie senator, ieri în urma alegerilor PSD a pierdut unul dintre posturi. Surpriză în alegerile parţiale.
La Târgu Jiu, pentru prima dată în ultimii 17 ani, social-democraţii pierd postul de primar în favoarea liberalilor, potrivit unui sondaj la închiderea urnelor realizat de universitatea de stat din localitate. La Târgu Jiu, șapte candidaţi s-au luptat pentru fotoliul de primar, după ce fostul edil, Florin Cârciumaru, a plecat în Senatul României, după 17 ani în care a condus oraşul. Dintre cei șapte candidaţi, doi sunt independenţi. Potrivit unui exit-poll realizat de universitatea din Târgu Jiu, PSD ar fi pierdut postul în favoarea liberalilor.
Marcel-Laurențiu Romanescu, PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL 52,60%
Aurel Popescu, PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 34,55%
Prezența la vot a fost scăzută – doar 29%.
La Craiova, primăria rămâne tot a social-democraților.
Mihail Genoiu, PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 42,86%
Mario-Ovidiu Oprea, PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL 16,26%
Românii şi-au desemnat duminică primarii în 49 de localităţi, din 32 de judeţe. Este vorba despre localităţile care au rămas fără edili, fie pentru că au fost aleşi între timp în Parlament, fie au fost condamnaţi definitiv sau sunt incompatibili.