Creatorii de roboți din Slatina, pe podium la World Robot Olympiad România

300

Două echipe de elevi de la Școala „Eugen Ionescu” Slatina s-au clasat pe locul al II-lea la faza națională a World Robot Olympiad, la categoria Standard, atât la gimnaziu, cât și la clasele primare.

Roboți proiectați pentru a proteja planeta Pământ, oamenii și pe ei înșiși- Sustainabots (roboți pentru dezvoltare durabilă) a fost tema de anul acesta a Olimpiadei Internaționale de Robotică- faza națională, susținută ieri la București. Câștigătorii ediției de anul trecut, cei care au reprezentat România la faza internațională din India, unde au ajuns până în sferturi, au reprezentat și în acest an județul, la categoria gimnaziu. Lor și s-a adăugat o altă echipă, din aceeași unitate de învățământ din Slatina, la categoria învățământ primar.

https://realitateaoltului.ro/2016/06/13/robotii-olteni-vor-cuceri-lumea/

Slatina a fost din nou pe podium la Olimpiada Internațională de Robotică, faza națională, din acest an, fiind reprezentată de două echipe de la Școala “Eugen Ionescu”. Echipa Robcon 77, formată din elevii Vlad Coneschi, Robert Vădăstreanu şi Gabriel Constantinescu, s-a clasat pe poziţia a doua la categoria Standard 2 (gimnaziu), iar echipa Rob-Tech 68, formată din elevii Vlad Robert Andrei, Radu Mihail Marincea şi Ştefan Alin Tudosie s-a clasat tot pe locul doi, la categoria Standard 1 (clasele primare).

Robcon 77 mai are o șansă de a reprezenta pentru a doua oară țara noastră la faza internațională, organizată anul acesta în Costa Roca, la secțiunea liceu fiind înregistrate rezulatate foarte slabe. Slătinenii așteaptă cu emoție decizia organizatorului – Asociaţia de Robotică Educaţională şi Ştiinţă, care va stabili dacă România va fi reprezentată de două echipe la gimnaziu, cea de-a doua în locul echipei de liceu.

Ediția a IV-a a competiției naționale de robotică educațională WORLD ROBOT OLYMPIAD ROMANIA 2017 a fost structurată pe două secțiuni de concurs: STANDARD adresată elevilor cu abilităț tehnice în construcția şi programarea roboților și CREATIVITATE adresată elevilor şi studenților, în cadrul căreia participanții au demonstrat capcitatea lor creativă în conceperea şi dezvoltarea aplicațiilor robotizate.